Dacia nu va mai folosi numele Logan pentru viitorul sedan compact pe care îl va lansa în toamna acestui an la Salonul Auto de la Paris, a anunțat în luna iunie vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe. Despre noua denumire a Loganului 2 nu se știu foarte multe, în afara numelui proiectului – X52, acesta fiind unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale producătorului de automobile. De asemenea, scrie Ziarul Financiar, în ciuda faptului că sunt înregistrate cu multă vreme înainte de lansarea propriu-zisă, ele sunt "ascunse" printre zeci de posibile denumiri.
Astfel, denumirea noului model Dacia este încă un mister, dar compania a înregistrat la OSIM branduri precum Kanjara, Popster, sau Yuzu. Renault are în prezent zece nume înregistrate la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) despre care se spune că, fie sunt păstrate pentru Dacia, fie pentru viitoare modele ale constructorului francez.