Anastasia Shpagina are doar 19 ani, însă a început să se machieze de la vârsta de 5 ani precum personajele din desene animate. Pentru a ajunge la aspectul din prezent, tânăra a recurs la mai multe operații estetice, care i-au conferit denumirea de „păpușă vie”.
Ea își petrece în jur de 30 de minute zilnic în fața oglinzii pentru a-și aplica machiajul dramatic la fiecare ochi.
Anastasia a postat pe contul de Facebook o filmare din Piața Universității, în care se poate vedea cum trecătorii o privesc insistent, fiind o apariție neobișnuită în peisaj. Aceasta a precizat că un bărbat în vârstă i-a spus că ar vrea să aibă o nepoată ca ea.